Polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră din județul Constanța au desfășurat, în data de 15 octombrie, o acțiune de controal specializat în zona trecerilor la nivel cu cale ferată care nu sunt dotate cu bariere.
Scopul principal al operațiunii a fost creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor, prin verificarea riguroasă a respectării normelor de circulație de către participanții la trafic în aceste zone sensibile.
În urma activităților desfășurate de echipele rutiere, au fost aplicate 57 de sancțiuni contravenționale, care însumează o valoare de aproximativ 42.000 de lei. Pe lângă amenzile aplicate, în urma controalelor, un permis de conducere a fost reținut în vederea suspendării.
Totodată, polițiștii au procedat la retragerea a 11 certificate de înmatriculare ale unor autovehicule verificate în timpul acțiunii.
Autoritățile din județul Constanța reamintesc tuturor participanților la trafic importanța respectării cu strictețe a normelor rutiere, menite să protejeze viața și integritatea tuturor. Polițiștii îndeamnă la conștientizarea pericolelor la care se expun conducătorii auto în momentul în care acestea nu respectă prevederile legale în zona trecerilor la nivel.
Informațiile au la bază comunicarea publică transmisă de autoritățile competente.