Polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară, sub coordonarea Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, au desfășurat, în perioada 8-10 septembrie, o serie de acțiuni de control și monitorizare în municipiul Craiova. Aceste activități de prevenire au vizat incinta și zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar din oraș, cu scopul de a asigura un mediu sigur pentru elevi.
Acțiunile au fost desfășurate în cadrul campaniei de prevenire și combatere a consumului de produse din tutin, a băuturilor energizante și a băuturilor alcoolice de către minori, intitulată „Alege ce te ajută, nu ce te consumă!”.
În cadrul controalelor efectuate de autorități, au fost verificate 11 unități comerciale, 5 unități de învățământ și 5 agenți de pază. De asemenea, polițiștii au legitimat 20 de persoane. În urma acestor activități, au fost aplicate un total de 8 sancțiuni contravenționale, care au însumat o valoare de 30.000 de lei.
Comercializarea de băuturi energizante către un minor
Tot astăzi, 10 septembrie, la ora 12:15, polițiștii au identificat o femeie care activează ca lucrător comercial în cadrul unui magazin din Craiova. Punctul de lucru al acesteia este situat în proximitatea unei școli gimnaziale.
Potrivit comunicatului oficial, femeia ar fi comercializat o băutură energizantă către un minor în vârstă de 13 ani, fără a solicita acestuia actul de identitate pentru a verifica dacă acesta îndeplinește vârsta de 18 ani. Ca urmare a constatării, s-au aplicat două sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991, amenda aplicată fiind de 15.000 lei.
Informațiile au la bază comunicarea publică transmisă de autoritățile competente.