În perioada 12 – 14 iunie, polițiștii din județul Sibiu au desfășurat acțiuni de control pe linia prevenirii și combaterii abaterilor de la legislația rutieră. În urma acestor verificări, autoritățile au constatat patru infracțiuni la regimul circulației și au aplicat peste 679 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 308.000 de lei.
În cadrul operațiunilor, au fost reținute 27 de permise de conducere, dintre care cinci pentru conducere sub influența alcoolului și opt pentru depășirea vitezei regulamentare cu peste 50 km/h. De asemenea, polițiștii au retras 20 de certificate de înmatriculare. Printre sancțiunile aplicate se numără 188 de amenzii pentru depășirea regimului legal de viteză și 61 de sancțiuni pentru lipsa utilizării centurii de siguranță.
Conducere sub influența alcoolului în Șaroș pe Târnave
La data de 13 iunie, în jurul orei 21:00, în localitatea Șaroș pe Târnave, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism care circula pe DN 14. La volan se afla un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Mediaș. În urma testării alcoolimetrice, s-a constatat că acesta avea o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana în cauză a fost însoțită la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale.
Minor de 13 ani condus un moped neînmatriculat în Tălmaciu
La data de 14 iunie, în jurul orei 18:30, în localitatea Tălmaciu, pe strada Victor Babeș, polițiștii au oprit un moped condus de un minor în vârstă de 13 ani. Verificările efectuate de polițiști au stabilit că mopedul condus de tânăr nu este înmatriculat sau înregistrat. În acest context, la nivelul Poliției Orașului Tălmaciu s-a deschis un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
Informațiile au la bază comunicarea publică transmisă de autoritățile competente.