În perioada 5 – 7 iunie a.c., polițiștii din județul Sibiu au desfășurat acțiuni pe linia prevenirii și combaterii abaterilor de la legislația rutieră. În urma acestor controale, au fost constatate trei infracțiuni la regimul circulației și au fost aplicate numeroase sancțiuni contravenționale.
În total, polițiștii au reținut 23 de permise de conducere, dintre care 7 pentru conducere sub influența alcoolului și 3 pentru depășirea vitezei regulamentare cu peste 50 km/h. De asemenea, au fost retrase 48 de certificate de înmatriculare și s-au aplicat peste 747 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 227.000 de lei. Printre contravenții s-au numărat 90 de persoane pentru depășirea regimului legal de viteză și 77 de persoane pentru lipsa utilizării centurii de siguranță.
Conducere cu dreptul de a conduce suspendat
La data de 5 iunie, în jurul orei 09:00, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au oprit pe strada Câmpșor un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, localnic. În urma verificărilor, s-a constatat că persoana în cauză are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat. Din acest motiv, a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere cu dreptul suspendat.
Un alt incident de acest tip a fost înregistrat pe 7 iunie, în jurul orei 03:05, pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Sibiu. Un bărbat de 31 de ani, din localitatea Daia, a fost oprit în trafic, polițiștii constatând că acesta conduce cu dreptul de a conduce suspendat. În cadrul controlului, bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea mostrelor biologice, deși a fost informat că acest lucru constituie infracțiune. În baza probatoriului, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică Sibiu au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu pentru infracțiunile de conducere cu dreptul suspendat și refuzul de a preleva mostre biologice.
Accident și consum de alcool la volan
Pe 7 iunie, în jurul orei 02:00, un tânăr de 29 de ani din localitatea Șelimbăr s-a implicat într-un accident pe strada Oțelarilor din municipiul Sibiu. Conform polițiștilor, acesta nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de mers cu spatele, intrând în coliziune cu un perete al unui imobil și un rastel metalic pentru biciclete. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
Verificările efectuate au indicat faptul că tânărul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Testarea alcoolscopică a indicat o valoare de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana a fost însoțită la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului Rutier Sibiu.
Utilizarea unor numere de înmatriculare false
Tot pe 7 iunie, la ora 23:10, polițiștii rutieri au oprit pe bulevardul Victoriei, în municipiul Sibiu, un autoturism condus de un localnic în vârstă de 19 ani. Verificările au scos la iveală faptul că vehiculul condus de tânăr avea aplicate alte plăcuțe de înmatriculare. În acest caz, la nivelul Biroului Rutier Sibiu a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.
Informațiile au la bază comunicarea publică transmisă de autoritățile competente.