Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turnu Măgurele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție.
În fapt, la data de 15 septembrie a.c., în jurul orei 22:00, polițiștii au fost sesizați despre emiterea unei alerte de acces ilegal la sistemul de monitorizare, în municipiul Turnu Măgurele.
În fapt, un bărbat, împotriva căruia, la data de 17.02.2026, a fost emis ordin de protecție de către Judecătoria Turnu Măgurele, ar fi decuplat brățara de monitorizare montată la membrul inferior.
În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de bărbat.
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.
Informațiile au la bază comunicarea publică transmisă de autoritățile competente.