Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au dispus măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, față de doi bărbați în urma unor incidente care au implicat agresiuni și tulburarea ordinii publice. Cele două evenimente au fost gestionate separat de către autorități.
Scandal pe domeniul public și agresiuni reciproce
În noaptea zilei de 6 august, în jurul orei 00:30, polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit după un apel la numărul de urgență 112, prin care o persoană sesiza faptul că o femeie strigă după ajutor.
La fața locului, autoritățile au identificat un bărbat de 38 de ani, din comuna Pilu, județul Arad, și o femeie de 29 de ani, domiciliată în municipiul Hunedoara. Conform polițiștilor, cei doi ar fi provocat un scandal pe domeniul public și s-au agresat reciproc, tulburând ordinea și liniștea publică. În prezența polițiștilor, aceștia au continuat să manifeste o stare de agitație și un comportament recalcitrant, fapt care a necesitat intervenția jandarmeriei și a unui echipaj de ambulanță.
Bărbatul a fost încătușat și condus la sediul poliției, iar în urma probatoriului s-a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore. În cauză sunt continuate cercetările în cadrul unui dosar penal pentru infracțiunile de tulburare a ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.
Violență în familie și încălcarea unui ordin de protecție
În cel de-al doilea caz, polițiștii din Deva au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 44 de ani, din localitatea Deva, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, amenințare și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.
Evenimentul a avut loc în jurul orei 23:25, când o femeie de 29 de ani a reclamat prin 112 faptul că a fost alungată din locuință, împreună cu copilul său minor, de către concubinul său. Din primele verificări, polițiștii au stabilit că, în urma unor discuții, bărbatul ar fi provocat un scandal, ar fi amenințat femeia și ar fi determinat-o să părăsească locuința. De asemenea, femeia ar fi fost agresată fizic de acesta și cu câteva zile în urmă.
În urma acestui incident, a fost emis un ordin de protecție provizoriu în favoarea femeii. Deși i s-a dispus măsură monitorizării electronice, bărbatul a refuzat montarea dispozitivului de supraveghere. Drept urmare, acesta a fost reținut și depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz.
Informațiile au la bază comunicarea publică transmisă de autoritățile competente.