Șase persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 41 de ani, au fost reținute de polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Lețcani, fiind bănuite că ar fi săvârșit infracțiunile de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Din investigațiile efectuate până în acest moment, reiese că incidentul ar fi avut loc la data de 9 iunie a.c., în comuna Sinești. În timpul în care cei șase participanți se aflau la un bar, între aceștia ar fi izbucnit un conflict, care a urmat de agresiuni fizice.
La data de 17 iunie, persoanele au fost prezentate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași pentru luarea măsurilor legale. Procurorul de caz a dispus aplicarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de toți cei implicați în faptă.
În cauză sunt continuate cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs acest conflict.
Informațiile au la bază comunicarea publică transmisă de autoritățile competente.