La volan după ce a consumat băuturi alcoolice
Ieri, 15 octombrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Șimian au depistat, în trafic, un bărbat de 36 de ani, din comuna Gogoșu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 56 C, în localitatea de domiciliu, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0,85
mg/l alcool în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea
unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanțe.
Informațiile au la bază comunicarea publică transmisă de autoritățile competente.