Textul este redat pagină cu pagină din documentul publicat de ANC. Pentru scanări s-a folosit OCR; PDF-ul oficial rămâne sursa de referință pentru formatare, semnături și elemente grafice.
Pagina 1 din 20
Consiliul pentru Standarde Ocupaţionale şi Atestare
Unitatea de Cercetare şi Servicii Tehnice
STANDARD OCUPATIONAL
Ocupaţia: Secretar unitate administrativ teritorială
Domeniul: Administraţie publică şi apărare
Bucureşti 2000
Pagina 2 din 20
Unitatea pilot:
Ministerul funcţiei publice
Coordonator proiect standard ocupaţional:
Eugen Milea
Membrii echipei de redactare a standardului ocupaţional:
Florin Tiberius Tănase
Vasilica Petre
Referenţi de specialitate:
Cristian Petraru
Ion ţincu
Standard aprobat COSA la data de 29-08-2000
Cod COSA: R - 301
© copyright 2000 , COSA - U.C.S.T.
Toate drepturile asupra acestui document sunt rezervate.
Acesta nu poate fi reprodus parţial sau integral, nu poate fi folosit sau citat în alte
lucrări fara acordul COSA.
Pagina 3 din 20
DESCRIEREA OCUPAŢIEI
Fiecare unitate administrativ-teritorială are un secretar, funcţionar public cu studii superioare juridice
sau administrative. În comunele şi oraşele având sub 30.000 de locuitori, numai în mod excepţional, în
funcţia de secretar pot fi numite şi persoane care au alte studii superioare sau bacalaureatul.
Secretarul îndeplineşte atribuţiile prevăzute de Legea privind administraţia publică locală nr.69/1991,
precum şi alte atribuţii conferite prin lege sau încredinţate de consiliul local sau primar.
Principalele sale atribuţii sunt reglementate de dispoziţiile nr.69/1991, şi anume:
- participă la organizarea şi desfăşurarea şedinţelor consiliului local, asigurând ca şedinţele
ordinare/extraordinare ale consiliului local să se desfăşoare în conformitate cu prevederile legale în
vigoare;
- asigură comunicarea actelor adoptate în scopul înştiinţării, al informării, respectiv al exercitării
controlului legalităţii asupra actelor adoptate, prin compartimentele de specialitate ale consiliului local;
- eliberează extrase sau copii de pe orice act din arhiva consiliului, respectiv extrase/copii de pe actele
de stare civilă, cu excepţia actelor cu caracter secret stabilit potrivit legii;
- eliberează extrase sau copii de pe orice act din arhiva consiliului, respectiv extrase/copii de pe actele
de stare civilă, 0asigurând conformitatea actelor / documentelor, cu respectarea prevederilor legale în
vigoare;
- asigură funcţionarea compartimentelor de stare civilă, în conformitate cu prevederile legale în
vigoare, respectiv a regulamentului de organizare şi funcţionare internă.
- asigură funcţionării compartimentului de autoritate tutelară, cu respectarea prevederilor legale în
vigoare, în scopul protecţiei drepturilor copilului;
- participă la reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, conform atribuţiilor
prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991;
- organizează audienţe, în vederea protejării drepturilor cetăţenilor;
- primeşte, distribuie corespondenţa şi asigură efectuarea lucrărilor de secretariat, în conformitate cu
prevederile legale în vigoare;
- participă la organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale şi generale.
Pagina 4 din 20
Secretar unitate administrativ teritorială
UNITĂŢILE DE COMPETENŢĂ
Domeniile de competenţă Unităţile de competenţă
Competenţe fundamentale Comunicarea interpersonală
Competenţe generale la locul de muncă Perfecţionarea pregătirii profesionale
Competenţe specifice Asigurarea comunicării actelor adoptate
Asigurarea funcţionării compartimentelor de autoritate tutelară
Asigurarea funcţionării compartimentelor de stare civilă
Eliberarea extraselor sau copiilor de pe acte din arhiva consiliului
Legalizarea şi autentificarea actelor şi documentelor
Organizarea audienţelor
Organizarea desfăşurării şedinţelor consiliului local
Participarea la organizarea şi desfăşurarea alegerilor
Participarea la reconstituirea dreptului de proprietate privată
asupra terenurilor
Urmărirea rezolvării corespondenţei şi asigurarea efectuării
lucrărilor de secretariat
Pagina 5 din 20
Comunicarea interpersonală
Descrierea unităţii
ELEMENTE DE COMPETENŢĂ CRITERII DE REALIZARE
1. Stabilirea relaţiilor de comunicare cu 1.1. Relaţiile de comunicare cu factorii implicaţi sunt stabilite utilizând
factorii implicaţi. mijloacele şi metodele adecvate;
1.2.Comunicarea se face utilizând un limbaj specific domeniului, adecvat
situaţiei şi interlocutorului;
1.3. Relaţiile de comunicare sunt stabilite cu persoanele şi în condiţiile
prevăzute de lege.
2. Participă la discuţii în grup pe teme 2.1.Problemele profesionale sunt discutate şi rezolvate prin procedee
profesionale acceptate de membrii grupului;
2.2.Punctele de vedere proprii sunt argumentate clar si expuse fără
reţinere;
Pagina 6 din 20
Gama de variabile
Unitatea se aplică secretarului din primăria comunei, oraşului, municipiului şi subdiviziunilor
administrativ-teritoriale ale municipiului.
-limbajul specific autorităţilor, limbajul accesibil clienţilor;
-persoane autorizate: colegi, şefi operativi/ierarhici cu care se află în relaţii de serviciu;
-forme de comunicare: scrisă, verbală;
-proceduri specifice reglementate de transmitere a informaţiilor ( rapoarte, situaţii etc. ).
Ghid pentru evaluare
Cunoştinţe:
- metode uzuale de comunicare din interiorul organizaţiei;
- proceduri interne de raportare şi persoanele respective;
- informaţii care sunt secrete sau confidenţiale faţă de alte persoane.
Aptitudini:
- capacitate de comunicare;
- capacitate de observare;
- capacitate de analiză şi sinteză;
- capacitate de concentrare.
Atitudini:
- responsabilitate;
- obiectivitate;
- realism;
- politeţe,
- amabilitate.
La evaluare se va urmări:
- modalitatea de utilizare a limbajului tehnic şi nontehnic pentru comunicare;
- modalitatea de utilizare a diferitelor mijloace de comunicare;
- capacitatea de a comunica eficient în situaţii concrete;
- comunicarea informaţiilor cu amabilitate, promptitudine şi profesionalism;
- capacitatea de a exprima clar, într-o manieră potrivită nelămuriri, opinii sau situaţii concrete.
_
Pagina 7 din 20
Perfecţionarea pregătirii profesionale
Descrierea unităţii
ELEMENTE DE COMPETENŢĂ CRITERII DE REALIZARE
1.Identifică necesarul de instruire. 1.1.Nivelul de pregătire este evaluat cu obiectivitate prin raportare la
cerinţele din domeniu;
1.2. Necesarul de instruire este identificat de fiecare referent de stare
civilă în functie de nivelul de pregătire si schimbările legislative din
2. Participă la forme de instruire 2.1.Modalitătile de perfectionare profesională sunt identificate de către
referentul de stare civilă în functie de necesitătile de instruire.
2.2.Participarea la formele de instruire este sustinută prin dovezi
obiective;
2.3.Instruirea trebuie să fie eficientă si să asigure însusirea de noi
Gama de variabile
Unitatea se aplică secretarului din cadrul primăriei comunei, oraşului, municipiului şi subdiviziunilor
administrativ-teritoriale ale municipiului.
Necesarul de instruire se referă la aspectele care ţin de calitate, în sectoarele în care lucrează .
Formele de instruire pentru perfecţionarea pregătirii profesionale pot fi: cursuri, seminarii, sau alte forme de
instruire.
Ghid pentru evaluare
Aptitudini:
- capacitate de autoevaluare obiectivă;
- capacitate de asimilare;
- capacitate de analiză şi sinteză;
- capacitate de concentrare.
Atitudini:
- seriozitate;
- obiectivitate;
- dorinţa de perfecţionare
- realism.
Cunoştinţe:
-cunoştinţe actuale în domeniu;
-terminologia de specialitate.
La evaluare se va urmări:
-obiectivitatea cu care se face autoevaluarea;
-modul în care şi-a însuşit cunoştinţele, prin capacitatea de a le aplica în activitatea de zi cu zi;
-dovezile privind perfecţionarea cunoştinţelor profesionale.
Pagina 8 din 20
Asigurarea comunicării actelor adoptate
Descrierea unităţii
Unitatea descrie competenta de a asigura comunicarea actelor adoptate în scopul înstiintării, al informării, respectiv
al exercitării controlului legalitătii asupra actelor adoptate, prin compartimentele de specialitate ale consiliului
ELEMENTE DE COMPETENŢĂ CRITERII DE REALIZARE
1. Asigură comunicarea către 1.1.Asigură comunicarea în termenul legal, de către compartimentele de
autorităţile şi persoanele interesate a specialitate.
actelor emise de către consiliul local
sau de primar. 1.2.Verifică dacă înştiinţarea s-a realizat în conformitate cu prevederile
legale.
1.3.Asigură comunicarea prin orice mijloc de publicaţie.
2. Asigură aducerea la cunoştinţa 2.1.Urmăreşte aducerea la cunoştinţa publică prin mijloacele legale de
publică a hotărârilor şi dispoziţiilor de către compartimentele de specialitate.
interes general.
2.2. Verifică dacă aducerea la cunoştinţa publică s-a realizat în
conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Gama de variabile
Destinatarul comunicării: consiliul local, primarul, prefectul, orice persoană fizică interesată.
Scopul comunicării: înştiinţare, producerea efectelor juridice de la data comunicării.
Mijloacele legale de comunicare: orice mijloc de publicaţie.
Ghid pentru evaluare
Cunoştinţe: cunoştinţe juridice privind administraţia publică.
Aptitudini/atitudini: rigurozitate, responsabilitate, capacitate de analiză, obiectivitate, fermitate.
La evaluare se va urmări: respectarea normelor legale în vigoare - Legea administraţiei publice locale, hotărârea
Guvernului pentru aprobarea regulamentului-cadru orientativ de funcţionare a consiliilor locale, alte prevederi
legale.
Pagina 9 din 20
Asigurarea funcţionării compartimentelor de autoritate tutelară
Descrierea unităţii
ELEMENTE DE COMPETENŢĂ CRITERII DE REALIZARE
1. Coordonează activităţile serviciului 1.1.Coordonează activităţile serviciului specializat în calitate de
public specializat în domeniul preşedinte al Colegiului Director.
autorităţii tutelare şi al protecţiei
drepturilor copilului 1.2.Participă la organizarea concursului de ocupare a postului de director
general al serviciului public specializat, în calitate de preşedinte.
1.3.Propune motivat sancţionarea disciplinară/eliberarea din funcţie a
directorului serviciului public.
2. Conduce Comisia pentru Protecţia 2.1.Propune membri în cadrul Comisiei.
Copilului, în calitate de preşedinte.
2.2.Semnează ordinea de zi a şedinţelor.
2.3.Participă la şedinţele Comisiei.
2.4.Semnează hotărârile adoptate.
Gama de variabile
Unitatea descrie competenţa de a asigura organizarea compartimentelor de autoritate tutelară în scopul protejării
tuturor copiilor aflaţi în dificultate.
Mijloacele legale prin care asigură funcţionarea compartimentelor de autoritate tutelară sunt: coordonarea
activităţilor serviciului specializat în calitate de preşedinte al Colegiului Director, organizarea concursului de
ocupare a postului de director general al serviciului public specializat, în calitate de preşedinte, propunere
motivată de sancţionare disciplinară/eliberare din funcţie a directorului serviciului public, propunerea de membrii
în cadrul Comisiei pentru protecţia copilului, semnarea ordinii de zi a şedinţelor Comisiei, participarea la şedinţele
Comisiei, semnarea hotărârilor adoptate.
Ghid pentru evaluare
Cunoştinţe: cunoştinţe juridice privind administraţia publică.
Aptitudini/atitudini: rigurozitate, responsabilitate, capacitate de analiză, obiectivitate, fermitate, bun mediator,
promptitudine.
La evaluare se va urmări realizarea atribuţiilor legale cu respectarea prevederilor legale din: ordonanţa de urgenţă a
Guvernului privind protecţia copilului aflat în dificultate, ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind înfiinţarea
Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi reorganizarea activităţilor de protecţie a copilului;
hotărârea Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Drepturilor
Copilului; hotărârea Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice şi a măsurilor tranzitorii de aplicare a
prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, precum
şi a Metodologiei de coordonare a activităţilor de protecţie şi de promovare a drepturilor copilului la nivel
naţional, alte prevederi legale.
_
Pagina 10 din 20
Asigurarea funcţionării compartimentelor de stare civilă
Descrierea unităţii
ELEMENTE DE COMPETENŢĂ CRITERII DE REALIZARE
1. Exercită atribuţii de ofiţer de stare 1.1.Verifică realitatea conţinutului declaraţiei şi concordanţa acesteia cu
civilă, atunci când aceste atribuţii îi actele de identitate şi documentele prezentate de declarant sau întocmite
sunt delegate. de autorităţile prevăzute de lege.
1.2.Semnează actele de stare civilă.
1.3.Menţionează imposibilitatea declarantului de a semna actul, atunci
când este cazul.
1.4.Atribuie Codul Numeric Personal, în momentul înregistrării naşterii.
1.5.Vizează pentru deschiderea/ închiderea registrelor de stare civilă.
1.6.Asigură luarea măsurilor de conservare/păstrare în condiţii optime a
registrelor de stare civilă, a certificatelor şi a arhivei proprii de stare
civilă.
1.7.Trimite comunicări de menţiuni pentru a fi operate pe marginea
actelor de stare civilă.
1.8.Transcrie menţiuni pe acte de stare civilă.
1.9.Întocmeşte referate împreună cu cererea adresată unităţii de poliţie
pentru verificări, atunci când există suspiciuni cu privire la cele declarate.
2. Asigură funcţionarea 2.1.Îndrumă compartimentele de specialitate în vederea desfăşurării
compartimentelor de stare civilă. activităţilor specifice, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
2.2.Controlează şi verifică activitatea desfăşurată de compartimentele de
stare civilă, asigurând legalitatea activităţilor desfăşurate.
2.3.Asigură cunoaşterea şi respectarea legislaţiei în vigoare.
Pagina 11 din 20
Gama de variabile
Unitatea descrie competenţa de a asigura funcţionarea compartimentelor de stare civilă privitor la actele de stare
civilă: naştere, deces, căsătorie.
Colaborează cu alte instituţii în vederea realizării atribuţiilor: primării, consilii judeţene, formaţiuni teritoriale de
evidenţă a populaţiei, servicii judeţene de evidenţă a populaţiei.
Surse de informaţii utilizate: acte de stare civilă, documente prezentate de declarant, comunicări de menţiuni,
buletine statistice.
Ghid pentru evaluare
Cunoştinţe: cunoştinţe juridice privind administraţia publică.
Aptitudini/atitudini: rigurozitate, responsabilitate, capacitate de analiză, obiectivitate, fermitate, promptitudine.
La evaluare se va urmări realizarea atribuţiilor legale cu respectarea prevederilor legale din: Legea cu privire la
actele de stare civilă, Norme pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare
civilă.
Pagina 12 din 20
Eliberarea extraselor sau copiilor de pe acte din arhiva consiliului
Descrierea unităţii
ELEMENTE DE COMPETENŢĂ CRITERII DE REALIZARE
1. Eliberează, la cerere, extrase /copii 1.1.Verifică cu rigurozitate dacă documentele pentru care se solicită
de pe acte din arhiva consiliului extrase/copii se află în arhivă.
1.2.Soluţionează cu corectitudine cererile formulate de solicitant, dacă
intră în competenţa sa.
1.3.Eliberează la cerere şi cu respectarea prevederilor legale, extrase/copii
dacă acestea se referă la drepturile care îl privesc pe solicitant şi dacă
există în arhivă.
2. Eliberează extrase sau copii de pe 2.1 Verifică cu rigurozitate dacă actele de stare civilă pentru care se
actele de stare civilă. solicită extrase/copii există în arhivă.
2.1. Soluţionează cererile solicitanţilor, cu îndeplinirea atribuţiilor
conferite de lege.
2.2.Eliberează la cerere extrase/copii de pe actele de stare civilă, cu
respectarea prevederilor legale în vigoare.
3. Asigură conformitatea extraselor, 3.1 Verifică cu atenţie actele/documentele pentru care s-au solicitat
copiilor cu actele/documentele extrase/copii.
originale.
3.2. Eliberează extrase/copii, cu respectarea prevederilor legale,
asigurându-se conformitatea extraselor/copiilor eliberate cu conţinutul
actelor originale.
Gama de variabile
Actele pentru care se solicită extrase/copii: acte de stare civilă, de naştere, de căsătorie, de deces, documente care
se află în arhiva consiliului.
Eliberarea extraselor/copiilor se face la cerere: autorităţi ale administraţiei publice locale, persoane juridice sau
persoane fizice.
Ghid pentru evaluare
Cunoştinţe: cunoştinţe juridice privind administraţia publică.
Aptitudini/atitudini: rigurozitate, responsabilitate, capacitate de analiză, obiectivitate, fermitate, promptitudine.
La evaluare se va urmări realizarea atribuţiilor legale cu respectarea prevederilor legale: Legea privind
administraţia publică locală, Legea privind actele de stare civilă, Normele pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor
Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.
_
Pagina 13 din 20
Legalizarea şi autentificarea actelor şi documentelor
Descrierea unităţii
ELEMENTE DE COMPETENŢĂ CRITERII DE REALIZARE
2. Legalizează copiile de pe înscrisuri. 2.1.Legalizează copiile conforme cu actele
originale, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
2.2.Eliberează solicitanţilor copiile legalizate, conform prevederilor
legale în vigoare.
3.Legalizează semnături de pe 3.1. Verifică toate cererile formulate de solicitant.
înscrisurile prezentate de părţi.
3.2.Verifică documentele prezentate de părţi.
3.3.Stabileşte identitatea părţilor
3.4.Solicită date suplimentare atunci când este necesar.
3.5.Legalizează semnături cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Gama de variabile
Natura documentelor a căror legalizare se solicită: înscrisuri sub semnătură privată, înscrisuri autentice.
Scopul solicitării: legalizarea semnăturilor de pe înscrisurile prezentate de părţi.
Ghid pentru evaluare
Cunoştinţe: cunoştinţe juridice privind administraţia publică.
Aptitudini/atitudini: rigurozitate, responsabilitate, capacitate de analiză, obiectivitate, fermitate, etică
profesională.
La evaluare se va urmări: respectarea normelor legale în vigoare: Legea privind administraţia publică locală, Legea
notarilor şi activităţii notariale, alte prevederi legale.
Pagina 14 din 20
Organizarea audienţelor
Descrierea unităţii
ELEMENTE DE COMPETENŢĂ CRITERII DE REALIZARE
1. Organizează audienţe. 1.1.Organizează audienţe în zilele şi orele stabilite prin Regulamentul de
organizare şi funcţionare internă.
1.2.Organizează audienţe cu respectarea programării solicitanţilor.
2.Soluţionează cererile formulate, de 2.1.Verifică cu atenţie cele prezentate de solicitant
competenţa sa.
2.2.Acordă informaţii de specialitate.
2.3.Îndrumă cetăţenii la forurile competente, în vederea soluţionării în
conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Gama de variabile
Solicitantul cererii: orice persoană fizică.
Ghid pentru evaluare
Cunoştinţe: cunoştinţe juridice privind administraţia publică.
Aptitudini/atitudini: rigurozitate, responsabilitate, capacitate de analiză, obiectivitate, fermitate, promptitudine,
capacitate de comunicare eficientă, etică profesională.
La evaluare se va urmări realizarea atribuţiilor legale cu respectarea prevederilor legale, respectiv respectarea
regulamentului de organizare şi funcţionare.
_
Pagina 15 din 20
Organizarea desfăşurării şedinţelor consiliului local
Descrierea unităţii
ELEMENTE DE COMPETENŢĂ CRITERII DE REALIZARE
1. Asigură convocarea consiliului local 1.1.Convocarea consiliului local la şedinţele ordinare/extraordinare se
prin compartimentele de specialitate. asigură în termenele legale.
1.2.Asigură consemnarea în procesul verbal de convocare, a elementelor
legale.
1.3.Asigură aducerea la cunoştinţa locuitorilor a ordinii de zi a şedinţei,
prin mijloacele legale.
2. Pregăteşte lucrările supuse dezbaterii 2.1.Asigură legalitatea activităţii şi a proiectelor de acte normative.
consiliului local .
2.1.Urmăreşte ca toate materialele să fie depuse în termenul legal, să fie
3. Avizează proiectele de hotărâri ale 3.1.Analizează din punct de vedere al legalităţii toate proiectele de
consiliului local. hotărâri supuse dezbaterii.
3.2.Avizează fiecare proiect de hotărâre.
3.3.Îşi asumă responsabilitatea, prin semnătură, pentru legalitate a
proiectului de hotărâre avizat favorabil.
3.4.Contrasemnează hotărârile adoptate în conformitate cu prevederile
legale în vigoare.
4. Semnează procesul verbal al 4.1.Asigură exactitatea şi corectitudinea conţinutului procesului verbal cu
şedinţelor consiliului local. cele discutate în şedinţele consiliului local.
4.2.Supune spre aprobarea consiliului local procesul verbal al şedinţei
anterioare.
4.3.Asigură depunerea într-un dosar special a procesului verbal, precum şi
a documentelor care urmează a fi dezbătute.
4.4.Asigură legalitatea şi conformitatea dosarului special prin semnătura
proprie.
Pagina 16 din 20
Gama de variabile
Elementele legale- se referă la: ordinea de zi, ora de desfăşurare a şedinţei, locul de desfăşurare a şedinţei.
Mijloacele de aducere la cunoştinţa publică a ordinii de zi: presa locală, afişare la sediul primăriei, orice mijloace
de publicaţie.
Raportul de specialitate, care însoţeşte documentele supuse dezbaterii consiliului local, este elaborat de
următoarele comisii/comitete de specialitate: buget şi finanţe; drepturile omului, culte şi probleme ale
minorităţilor; ecologie şi protecţia mediului; administraţie publică locală, amenajarea teritoriului şi urbanism;
sănătate, cultură, învăţământ; munca şi protecţie socială; juridic, agricultură.
Termenul legal de convocare a consilierilor la şedinţele ordinare sau extraordinare: 5 zile anterior datei de
desfăşurare a şedinţei ordinare, 3 zile anterior datei şedinţei extraordinare sau de îndată.
Ghid pentru evaluare
Cunoştinţe: cunoştinţe juridice privind administraţia publică.
Aptitudini/atitudini: rigurozitate, responsabilitate, capacitate de analiză, obiectivitate, fermitate, capacitatea de a
organiza, încadrarea în timp.
La evaluare se va urmări: respectarea normelor legale în vigoare: Legea administraţiei publice locale, hotărârea
Guvernului pentru aprobarea regulamentului-cadru orientativ de funcţionare a consiliilor locale, alte prevederi
legale.
Pagina 17 din 20
Participarea la organizarea şi desfăşurarea alegerilor
Descrierea unităţii
ELEMENTE DE COMPETENŢĂ CRITERII DE REALIZARE
1. Participă la organizarea alegerilor 1.1.Asigură toate datele, informatiile si sprijinul necesar pentru
locale şi generale. îndeplinirea, de către prefecti, a numerotării tuturor sectiilor de votare.
1.2.Asigură ca prefectii să aducă la cunostinta publică numerotarea
secţiilor de votare.
1.3.Asigură ca prefectii să aducă la cunostinta publică delimitarea fiecărei
secţii de votare, indicând şi locul unde va avea loc votarea.
2. Asigură evidenţa cărţilor de alegător. 2.1.Asigură evidenta cărtilor de alegător.
2.2. Întocmeste si prezintă primarului, la cerere, situatia gestiunii cărtilor
de alegător.
2.3.Ia măsurile necesare pentru depozitarea, conservarea, securitatea si
tinerea unei evidente stricte a cărtilor de alegător necompletate, precum
şi a celor completate, dar neeliberate titularilor.
2.4.Prezintă, la cererea primarului, situatia gestionării cărtilor de alegător
eliberate, precum şi a celor necompletate sau a celor care, deşi au fost
întocmite, nu au fost eliberate titularului.
3. Asigură evidenţa listelor electorale 3.1.Semnează listele electorale permanente.
permanente.
3.2.Păstrează unul dintre registrele speciale în care se păstrează listele
electorale.
3.3.Ia măsuri de depozitare, conservare si securitate a listelor electorale.
3.4.tine evidenta comunicărilor si a corespondentei privitoare la listele
electorale permanente într-un registru special de intrare-iesire, a cărui
păstrare este asigurată de secretar.
3.5.Răspunde de integritatea registrelor si a listelor electorale
permanente.
Pagina 18 din 20
Gama de variabile
Modalităţile prin care participă la organizarea alegerilor locale sau generale: semnează listele permanente de
alegător, asigură păstrarea acestora în spaţii optime, asigură evidenţa cărţilor de alegător, prezintă la cerere
situaţia cărţilor de alegător.
Documentele de a căror integritate şi păstrare răspunde: cărţi de alegător, liste electorale, registre.
Ghid pentru evaluare
Cunoştinţe: cunoştinţe juridice privind administraţia publică.
Aptitudini/atitudini: rigurozitate, responsabilitate, capacitate de analiză, obiectivitate, fermitate, promptitudine,
capacitate de comunicare eficientă, etică profesională.
La evaluare se va urmări realizarea atribuţiilor legale cu respectarea prevederilor legale: legea privind alegerile
locale, reglementări privind alegerile parlamentare şi prezidenţiale.
_
Pagina 19 din 20
Participarea la reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor
Descrierea unităţii
ELEMENTE DE COMPETENŢĂ CRITERII DE REALIZARE
1. Participă la şedinţele comisiilor de 1.1.Asigură secretariatul comisiilor de aplicare a legii fondului funciar.
aplicare a legii fondului funciar.
1.2.Semnează procesul verbal de consemnare a hotărârilor aprobate de
comisii, în calitate de membru.
2. Realizează atribuţiile legale privind 2.1.Asigură afişarea, de îndată, la sediul primăriei a ofertei de vânzare a
circulaţia juridică a terenurilor. terenurilor, sub semnătură.
2.2.Eliberează vânzătorului terenului dovada publicităţii, după expirarea
termenului legal.
2.3.Asigură publicitatea ofertei de vânzare prin afişare.
Gama de variabile
Regimul juridic al tenurilor care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate privată: terenuri din extravilan
şi intravilan.
Ghid pentru evaluare
Cunoştinţe: cunoştinţe juridice privind administraţia publică.
Aptitudini/atitudini: rigurozitate, responsabilitate, capacitate de analiză, obiectivitate, fermitate, promptitudine.
La evaluare se va urmări realizarea atribuţiilor legale cu respectarea prevederilor legale: Legea fondului funciar,
Legea pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate
potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, hotărârea Guvernului pentru
modificarea şi completarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor
pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor
de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului pentru aprobarea
Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de
proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi
punerea în posesie a proprietarilor.
_
Pagina 20 din 20
Urmărirea rezolvării corespondenţei şi asigurarea efectuării lucrărilor de secretariat
Descrierea unităţii
ELEMENTE DE COMPETENŢĂ CRITERII DE REALIZARE
1..Primeşte corespondenţa. 1.1.Primeşte corespondenţa sosită.
1.2.Verifică corespondenţa din punct de vedere al obiectului, al
destinatarului, al conţinutului.
2. Distribuie corespondenţa. 2.1.Stabileşte competenţa de soluţionare, în funcţie de natura şi obiectul
corespondenţei.
2.2. Distribuie corespondenţa compartimentelor de specialitate, în
vederea soluţionării în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
2.3. Verifică modul de soluţionare, respectarea termenului legal de
soluţionare, transmiterea modului de soluţionare, în termenul legal.
3. Urmăreşte transmiterea 3.1.Urmăreşte ca răspunsurile să fie transmise în termenele legale.
3.2.Verifică dacă răspunsul a fost elaborat şi transmis cu respectarea
prevederilor legale.
Avizează corespondenţa expediată.
4. Asigură efectuarea lucrărilor de Verifică cu atenţie intrările/ieşirile lucrărilor primite/efectuate din
secretariat. registre.
Gama de variabile
Solicitantul cererii: persoane fizice sau juridice.
Ghid pentru evaluare
Cunoştinţe: cunoştinţe juridice privind administraţia publică.
Aptitudini/atitudini: rigurozitate, responsabilitate, capacitate de analiză, obiectivitate, fermitate, promptitudine,
capacitate de comunicare eficientă, etică profesională.
La evaluare se va urmări realizarea atribuţiilor legale cu respectarea prevederilor legale, respectiv respectarea
regulamentului de organizare şi funcţionare.
_