Document ANC · transcriere integrală5 / 20
4. Niveluri de calificare: 4.1. Nivelul de calificare conform Cadrului Național al Calificărilor (CNC) 4.2. Nivelul de referință conform Cadrului European al Calificărilor (EQF) 4.3. Nivelul educațional corespondent, conform ISCED - 2011 (cod program educațional) 5. Acces la altă/alte ocupație/ocupații cuprinsă/ cuprinse în COR Acces la ocupație/ocupații de același nivel de calificare, conform CNC, pe bază de experiență/recunoaștere de competente 6. Informații suplimentare 6 6 6 Expert în egalitate de șanse, Cod COR 242230 Consultant în resurse umane, Cod COR 242317 Specialist în relaţii de muncă, Cod COR 242323 Expertul în legislația muncii, își desfășoară activitatea, de regulă, în cadrul unui serviciu extern specializat în resurse umane și salarizare (SERUS), organizat într-una dintre următoarele forme: a) individual, ca persoană fizică autorizată (PFA) sau ca titular al unei întreprinderi individuale (II), potrivit O.U.G. nr. 44/2008; b) administrator sau angajat al unei societăți cu personalitate juridică, înființată potrivit Legii societăţilor nr. 31/1990, având calitatea de coordonator al SERUS. De asemenea, acesta își poate desfășura activitatea și ca angajat în cadrul oricărei unități din sectorul public sau privat. Profesia de Expert legislația muncii, așa cum este definită atât la nivel național dar și la nivel european sau internațional, prezintă o importanță deosebită pentru desfășurarea corectă și legală a relațiilor de muncă. Acesta furnizează, de regulă, pentru mediul de afaceri, servicii de management al relațiilor de muncă, cum ar fi: asistența tehnică de specialitate a angajatorilor, sau după caz, a lucrătorilor, administrarea resurselor umane, salarizarea, evidența, normarea și organizarea muncii, evaluarea profesională a lucrătorilor, efectuarea cercetărilor disciplinare, realizarea procedurilor privind recuperarea daunelor produse de lucrători, elaborarea politicilor privind egalitatea de șanse, combaterea discriminării și a hărtuirii la locurile de muncă, reprezentarea extrajudiciară a angajatorilor în fața autorităților din domeniul muncii și securității sociale, precum și concilierea conflictelor de muncă. Expertul în legislația muncii, în exercitarea atribuțiilor sale, este obligat să evite conflictul de interese și îi este interzis: a) să utilizeze practicile de concurență neloială; b) să presteze servicii pentru părți cu interese contrare; c) să presteze servicii care nu se află printre competențele stabilite de standardul ocupațional; d) să divulge date sau informații de care a luat la cunostință în timpul furnizării serviciilor.